AFECTIUNI

Durerea de dinţi

Durerile dentare, indiferent că este vorba despre durere de dinţi sau despre durere de măsea, pot apărea la orice vârstă. Durerile dentare pot apărea dintr-o varietate de motive, dar pot fi şi prevenite, dacă igiena orală este realizată corect.

De reţinut este faptul că durerile dentare trădează de fiecare dată o afecţiune dentară şi că nu trebuie ignorate, ci adresate cât mai rapid: cu cât se realizează mai repede planul de tratament stomatologic, cu atât va fi mai eficient, mai puţin dureros şi mai puţin costisitor.

În categoria durerilor de dinţi şi a măselelor de măsea intră durerea propriu-zisă (în momentul muşcăturii sau fără vreun motiv aparent), sensibilitatea în urma tratamentelor dentare, sensibilitate la stimuli termici, chimici sau tactili. Problema poate fi la nivelul dentinei, la nivelul nervului dintelui sau la nivelul gingiei.

Dureri dentare - cauze:

• prezenţa unei carii dentare, care atacă progresiv smalţul dinţilor şi, ulterior, dentina, înaintând în straturile dintelui;
• prezenţa unui abces dentar (a se nota că abcesele dentare sunt, la rândul lor, de mai multe feluri, în funcţie de tipul de ţesut atacat şi de gravitatea acestora);
• boli gingivale, care sunt, adesea, cauzate de placa bacteriană – acestea se manifestă fie prin retragerea gingiei, fie prin umflarea acesteia;
• fisurile dentare sau fracturile dentare;
• apariţia molarilor de minte – provoacă dureri ce adesea sunt confundate cu dureri ale măselelor vecine;
• cancer oral – uneori, cancerul oral poate începe cu dureri de maxilar, confundate cu durerea de dinţi sau durerea de măsea.

Trebuie ştiut că durerile de dinţi pot fi asociate şi ale altor probleme de sănătate, nu numai afecţiunilor cavităţii bucale, dintre care trebuie amintite: sinuzita, afecţiuni ale urechii etc.

Prevenirea durerilor de dinţi:

Dacă unele afecţiuni nu pot fi evitate, din fericire durerile de dinţi pot fi prevenite. Durerea de dinţi şi durerea de măsea pot fi evitate prin urmarea unor recomandări generale pentru sănătatea orală, care ajută în egală măsură şi la prevenirea altor afecţiuni. Iată care sunt cele mai importante practici pentru prevenirea durerilor de dinţi:

• spălatul dinţilor – perierea dinţilor după fiecare masă principală (ori de minimum două ori pe zi, fără a omite spălarea dinţilor înainte de culcare);
• folosirea aţei dentare minimum o dată pe zi;
• folosirea apei de gură cu o formulă bogată în fluor;
• folosirea unei paste de dinţi cu fluor şi cu un pH potrivit;
• evitarea fumatului;
• evitarea consumului de băuturi ce conţin acid, coloranţi sau o cantitate mare de zahăr;
• evitarea alimentelor foarte dure, foarte lipicioase (caramelul, bomboanele gumate) sau cu un conţinut ridicat de zahăr ori de amidon;
• evitarea consumului de alimente şi băuturi foarte reci sau foarte calzi – acestea afectează structura smalţului;
• efectuarea unui consult stomatologic de două ori pe an;
• evitarea ticurilor dăunătoare: spargerea seminţelor în dinţi, rosul unghiilor, scrâşnitul dinţilor etc.

Tratament pentru durerile dentare:

Tratamentul pentru durerile dentare va fi diferit, în funcţie de diagnosticul pus de medicul stomatolog. Fiecare dintre ramurile stomatologiei tratează o altă afecţiune dentară.

În cazul durerilor de dinţi nu este recomandată administrarea medicamentelor fără a avea recomandările unui medic specialist, căci durerile de dinţi pot fi semne ale unor afecţiuni grave. Orice problemă de sănătate poate fi tratată, dacă este depistată la timp, aşadar nu evitaţi vizitele la medicul stomatolog.

Remedii naturiste pentru calmarea durerilor dentare nu trebuie văzute ca adevărate tratamente dentare. Tratamentele naturiste pentru durerile de dinţi trebuie folosite numai pentru a putea rezista până la vizita la cabinetul stomatologic – ele nu vor îndrepta peste noapte afecţiunile dentare. Aşadar, pentru a putea face faţă durerilor de dinţi până în momentul controlului stomatologic, puteţi încerca unele dintre următoarele remedii naturiste pentru durerile de dinţi:

• tratarea dintelui cu gheaţă – puneţi câteva cuburi de gheaţă într-o pungă pe care o împachetaţi în tifon curat, pentru ca apoi să o ţineţi pe obraz, în dreptul dintelui care doare;
• evitaţi alimentele şi băuturile foarte calzi;
• luaţi o linguriţă de tinctură de echinaceea, clătiţi în jurul dintelui dureros, apoi înghiţiţi – aceasta va stimula sistemul imunitar şi va ajuta la tratarea infecţiei ce ar putea fi cauza durerilor de dinţi;
• ţineţi o gură de alcool cu un grad crescut de alcoolemie pe partea cu dintele care doare, apoi scuipaţi – gingia va absorbi o parte din alcool, ceea ce o va face să amorţească;
• clătiţi gura cu apă cu sare: amestecaţi într-un pahar 250 de mililitri de apă cu o linguriţă de sare; nu înghiţiţi.

Eroziunea dentară

Ce este eroziunea dentară?

Eroziunea dentară este definită ca uzura chimică graduală a ţesuturilor dentare, sub acţiunea acizilor sau a mediului acid din cavitatea bucală, fiind a doua cea mai întâlnită leziune necarioasă a dinţilor după uzura dentară. Eroziunea dentară este o afecţiune dentară care nu este provocată de placa bacteriană.

Eroziunea dentară apare cu precădere la persoanele de peste 30 de ani, însă poate apărea şi la persoane mai tinere, ca urmare a consumului crescut de băuturi carbogazoase. Dinţii cei mai afectaţi de eroziunea dentară sunt incisivii, căci ei au rolul primar în muşcătură.

Cauzele apariţiei eroziunii dentare sunt clasificate în:

• factori exteriori: băuturi, alimente şi medicamente acide (citrice, vitamina C etc);
• factori interni: reflexul gastro-intestinal, anorexia nervoasă, bulimia, sarcina, ulcerul peptic, alcoolismul, diabetul.

Apariţia eroziunii dentare poate fi influenţată şi de:

• hiposialia;
• compoziţia şi structura dinţilor;
• anatomia şi relaţia de ocluzie a dinţilor;
• anatomia şi mobilitatea ţesuturilor moi.

 

Eroziunea dentară – simptome. Ca orice anomalie ce apare în corpul nostru, eroziunea dentară provoacă manifestarea unor simptome. Dintre cele mai întâlnite sunt creşterea sensibilităţii dentare, schimbarea culorii dinţilor, schimbarea formei dinţilor.

Dacă sunt afectaţi de eroziune dentară, marginile dinţilor devin transparente. Pe măsură ce eroziunea dentară avansează, dinţii vor căpăta o culoare gălbuie, datorată subţierii stratului de smalţ şi expunerii dentinei, care este de culoare galbenă.

În unele cazuri, eroziunea dentară poate fi foarte vizibilă, semnele fiind marginile dinţilor aspre şi neregulate, pete sau excavaţii pe suprafaţa dinţilor sau expunerea dentinei.

Cum se tratează eroziunea dentară?

În ce priveşte eroziunea dentară, este foarte important tratamentul preventiv, respectiv educarea pacienţilor în păstrarea unei igiene orale corespunzătoare. Cele mai importante practici de prevenire a eroziunii dentare sunt:

• colaborarea activă a pacientului cu medicul său stomatolog;
• evitarea (sau stoparea) contactului cu factorii chimici acidifianţi;
• evitarea consumului de băuturi acide (sucuri naturale foarte acide, băuturi alcoolice acide, băuturi carbogazoase) şi de alimente acide;
• evitarea periajului dinţilor timp de o oră după contactul cu factori acidifianţi – efectuarea periajului dentar după 2-3 ore de la consumarea băuturilor sau alimentelor acide favorizează remineralizarea smalţului, datorită compoziţiei chimice a salivei;
• utilizarea unor stimuli ai glandelor salivare;
• folosirea unei paste de dinţi cu fluor;
• utilizarea apei de gură fluorizate.

Tratamentul eroziunii dentare poate presupune:

• refacerea dintelui prin acoperire cu compozit;
• purtarea gutierelor ocluzale;
• obturaţii fotopolimerizabile;
• faţete dentare, coroane dentare sau alte tratamente complexe.

Caria dentara

1| Zahărul este prima cauză a producerii cariilor

Fals și adevărat. În realitate, acidul produs de bacteriile aflate în cavitatea orală produc cariile. De fapt, bacteriile se hrănesc cu carbohidrați și zahărul este un carbohidrat. Orezul, cartofii, pâinea, fructele și legumele sunt și ele carbohidrați.

Atunci când mâncați carbohidrați, bacteriile devin active și produc acizi care erodează smalțul dintelui, formând leziuni în dinte. Nu contează cantitatea de carbohidrați pe care o ingerați, ci cât timp sunt expuși dinții dumneavoastră acestor bacterii. Dacă mâncați un prânz bogat în carbohidrați, dinții dumneavoastră sunt destul de expuși. Dacă vă petreceți ziua sorbind din cafea îndulcită sau alte băuturi care conțin zahăr, asta înseamnă o expunere continuă – mult mai periculoasă pentru dinți.

2| Expunerea la alimente acide poate produce carii

Adevărat. Alimentele acide, lămâile, sucurile de citrice sau băuturile răcoritoare în sine nu produc carii, dar pot dăuna smalțului dintelui.

Acizii pot cauza eroziunea smalțului protector al dinților, spune Dr. Paul Dobrescu, stomatolog la CITYDENT, slăbind dintele. Dacă pierdeți din acțiunea protectoare a smalțului, dentina va fi expusă și dintele va fi mai susceptibil la formarea cariei.

3| Copiii sunt mai predispuși la carii decât adulții

Fals. Cu ajutorul sigilanților și al profilaxiei, astăzi copiii de vârstă școlară înregistrează cu 50% mai puține carii decât acum 20 de ani.

Cu toate acestea, adulții în vârstă de peste 60 ani prezintă mai multe carii datorită unor circumstanțe speciale, precum medicamentația, care inhibă producerea salivei. Saliva este un factor important în lupta împotriva cariilor pentru că ajută la neutralizarea acizilor, are calități dezinfectante, îndepărtează bacteriile și împiedică mâncarea să rămână între dinți.

4| Aspirina pusă pe dintele cariat ajută la durere

Fals. Înghițirea aspirinei acționează împotriva durerii de dinți. Nu puneți aspirină pe dintele bolnav deoarece ea este acidă și poate produce leziuni gingiei, putând duce chiar la abces dentar. Dacă vă doare măseaua, înghițiți aspirina cu un pahar cu apă.

5| Dacă aveți o carie, o știți cu siguranță

Fals. “Acest lucru este complet neadevărat,” spune Dr Dobrescu, care s‑a specializat în implantologie orală. Cariile incipiente nu dau niciun fel de simptome.

Durerea pe care o asociem cu caria dentară o simțim doar atunci când caria a avansat și ajuns la nerv. Dacă nu depistați la timp caria, va fi nevoie de tratamente mai complicate și mai scumpe, precum obturația de canal, de aceea controlul regulat este foarte important. Odată ajunsă la dentină, sub smalțul dintelui, caria va continua să avanseze.

6| Caria dispare dacă dintele este plombat

Adevărat. Alte părți ale dintelui se pot caria, dar odată plombat dintele, caria dispare.

Dacă mențineți o igienă bună și folosiți ața dentară, dintele nu se va mai caria în același loc. Dacă totuși marginile plombei se erodează în timp, bacteriile pot penetra și pot începe să mănânce din pulpa dintelui din nou.

7| Caria apare de obicei în spațiile interdentare

Adevărat. “Bacteriile se ascund în locuri greu accesibile, locuri în care nu puteți curăța cu ușurință cu periuța, locuri în care ața dentară nu ajunge,” spune Dr Dobrescu. Șanțurile din spatele dinților frontali sunt un bun exemplu.

8| Dinții lipsă duc la carierea altor dinți

Adevărat. Dacă aveți dinți lipsă, dinții vecini vor migra și vor lăsa spații greu de accesat, fiind posibil să dezvoltați carii interdentare.

9| Dinții sparți sau crăpați se pot caria ușor

Adevărat. Dinții sparți sau crăpați pot fi locurile în care bacteriile se ascund, locuri în care periuța de dinți nu poate ajunge. “În ultimul timp vedem din ce în ce mai mulți pacienți cu dinți sparți sau fisurați din cauza bruxismului (scrâșnitului),” spune Dr Dobrescu. “Din pricina stresului sau a grijilor financiare, mulți scrâșnesc dinții… stresul este foarte dăunător danturii.”

10| Periajul corect și folosirea aței dentare este cea mai bună soluție de prevenție în cazul cariilor

Adevărat. “Bacteriile se ascund în locuri greu accesibile, locuri în care nu puteți curăța cu ușurință cu periuța, locuri în care ața dentară nu ajunge,” spune Dr Dobrescu. Șanțurile din spatele dinților frontali sunt un bun exemplu.

Abrazia dentară

Ce este abrazia dentară?

Abrazia dentară este o leziune necarioasă întâlnită la nivelul dinţilor cel mai frecvent cervical (la limita dintre dinte şi gingie) ce are la bază, în general, un grad crescut de fricţiune la nivelul învelişului exterior al dinţilor. În timp, se distruge stratul de smalţ şi se ajunge la dentină.

Evoluţia abraziunii dentare se produce cu precădere la suprafaţa dintelui şi mai puţin în adâncime. Abrazia dentară poate apărea din cauze fiziologice sau patologice şi poate fi clasificată în funcţie de motivul apariţiei şi de ţesuturile afectate.

Ce este abrazia dentară?

Abrazia dentară sau abraziunea dentară poate fi cauzată de unul dintre factorii de mai jos sau de o serie de factori, după cum urmează:

• forţa aplicată pe periuţa de dinţi în momentul periajului de zi cu zi;
• duritatea şi forma periuţei de dinţi, precum şi lungimea perilor periuţei de dinţi;
• cantitatea de pastă de dinţi folosită;
• pH-ul apei de gură sau al pastei de dinţi folosite;
• fricţiunea cu corpuri străine (folosirea excesivă a scobitorilor sau a aţei dentare);
• ticuri vicioase cum sunt rosul unghiilor, fumatul de pipă, bruxismul (scrâşnirea dinţilor în timpul somnului şi nu numai), spargerea seminţelor între dinţi;
• lucrări protetice incorecte;
• obiceiuri profesionale ca exersarea la diferite instrumente de suflat;
• mestecarea alimentelor pe o singură parte;
• anomalii de structură dentară (sindromul Capdepont, dentinogeneza imperfectă, fluoroza dentară etc);
• afecţiuni endocrine ale hipofizei, tiroidei sau paratiroidelor etc.

Cum se tratează abrazia dentară?

În funcţie de gradul de afectare a dinţilor şi de cauza instalării abraziei dentare, tratamentul pentru abrazia dentară poate însemna:

• refacerea integrală a dinţilor;
• comandarea şi purtarea unor gutiere ocluzale care să relaxeze muşchii masticatori;
• tratare cu fluor pentru întărirea structurilor afectate;
• extragerea nervului dinţilor afectaţi de abrazia dentară (pulpectomie);
• trimiterea pentru o consultaţie la un specialist de neurologie (în cazul când abrazia dentară a fost cauzată de bruxism de natură psihogenă) şi urmarea unui tratament cu rol sedativ în timpul somnului etc.

Când mergem la stomatolog?

Oricând simţiţi o sensibilitate a dinţilor (la temperaturi sau la gusturile principale – dulce, acru) sau când simţiţi ca suprafaţa dinţilor prezintă neregularităţi, denivelări sau suprafeţe cu textură diferită în comparaţie cu ceilalţi dinţi.

Această recomandare este valabilă nu numai în cazul instalării abraziei dentare, ci pentru orice sensibilitate sau anomalie sesizată la nivelul danturii, în aspectul limbii, în mirosul respiraţiei, în felul masticaţiei şi aşa mai departe.

Desigur, pacientul este cel care observă primul dacă este ceva în neregulă cu muşcătura sa ori cu felul în care se comportă întreaga cavitate bucală (mucoasa bucală, limbă, dantura). Totuşi, este recomandat să vizitaţi medicul stomatolog cel puţin o dată pe an pentru un control de rutină şi, atunci când este posibil, luaţi cu dumneavoastră o radiografie dentară panoramică recentă, căci unele probleme ale danturii nu sunt vizibile cu ochiul liber.

Ce este pulpita dentară?

Pulpita dentară este o afecţiune dentară asociată inflamaţiei pulpei dentare. Diagnosticarea se face de către medicul stomatolog în urma examinării obiective, iar uneori poate fi necesară radiografia dentară pentru a stabili profunzimea infecţiei şi a crea cel mai potrivit plan de tratament.

Cel mai adesea această condiţie medicală este numită pulpită acută din cauza simptomelor pătrunzătoare pe care le prezintă şi pentru că, fiind o afecţiune manifestată la nivelul pulpei dentare durerea asociată acesteia poate fi foarte intensă.

Există două tipuri de pulpită dentară:

• pulpita reversibilă;
• pulpita ireversibilă.

Pulpita dentară – simptome

Oricând există o afecţiune în corp, organismul emite anumite semnale de alarmă, astfel încât bolnavul să poată lua măsurile necesare. De cele mai multe ori, în cazul problemelor ce ţin de cavitatea bucală, simptomele sunt durerile de dinţi. În cazul pulpitei dentare, cel mai evident simptom este durerea puternică pe un anumit dinte – durerea poate apărea ca reacţie la diferiţi factori, cum sunt alimentele sau băuturile reci, de exemplu.

În cazul pacientilor cu pulpită reversibilă, episoadele dureroase pot apărea spontan în timpul nopţii sau în urma contactului cu alimente sau băuturi reci sau dulci, însă aceste episoade durează puţin (câteva secunde).

În cazul pacienţilor cu pulpită ireversibilă, durerea durează mai mult şi continuă şi după înlăturarea stimulului. Durerile vor înceta după câteva zile din cauza avansării infecţiei şi a necrozei pulpare, însă dintele bolnav devine foarte sensibil la atingere.

Uneori poate fi dificilă identificarea dintelui afectat în lipsa unei radiografii dentare, însă există şi cazuri când pulpita dentară este observată din timp, în cadrul unui control de rutină.

Pulpita dentară - cauze

Factorii care pot cauza inflamaţia pulpară sunt de natură fizică şi chimică. Cei mai frecvenţi factori cauzatori sunt:

• avansarea unei carii dentare netratate, care progresează şi penetrează smalţul dentar şi dentina şi ajunge până la pulpa dentară;
• necesitatea mai multor proceduri invazive;
• proceduri dentare executate fără a răci corespunzător dintele;
• anumite substanţe componente ale unor medicamente dentare;
• o traumă care perturbă irigarea cu sânge a pulpei dentare.

Pulpita acută - tratament

În funcţie de gradul de avansare a infecţiei, tratamentul pentru pulpită poate însemna numai îndepărtarea cariilor şi a ţesutului afectat şi refacerea dintelui afectat, însă uneori poate fi necesar tratamentul de canal, îndepărtarea nervului şi chiar obturarea canalului.

În cele mai grave situaţii, se poate opta pentru extragerea dintelui, urmată de drenaj şi curăţarea canalului. Ulterior, medicul dentist poate recomanda implant dentar, pivot dentar sau proteză dentară, după caz.

În diferite cazuri, medicul stomatolog poate recomanda administrarea de antibiotice pentru îndepărtarea infecţiei, ca tratament pentru pulpită.

Placa dentara si tartrul

Placa dentara bacteriana

Poate ca de multe ori v-ati pus intrebare ce este de fapt placa bacteriana. Nu-i asa ca dimineata cand va treziti aveti senzatia ca va deranjeaza ceva cand dati cu limba pe suprafata dintilor? Ei bine, acest „ceva” care va jeneaza si care va creaza o stare de disconfort este chiar placa bacteriana!

In cavitatea bucala se gasesc numeroase bacterii. Aceste bacterii, musafiri de multe ori nepoftiti, traiesc in gura noastra si se hranesc atunci cand ne hranim noi, cand consumam multe alimente care contin zahar( sucuri dulci, prajituri, ciocolata) bacteriile se alimenteaza si ele cu multa placere. In cateva minute incepe sa produca acizi care cauzeaza demineralizarea. Are o consistenta moale, lipicioasa, transparenta si este foarte aderenta pe suprafata dintelui. Placa bacteriana nu este numai o „locuinta” pentru bacterie, ba chiar contribuie la mentinerea acizilor pe suprafata dintelui.

Varsta placii bacteriene

Gradul de demineralizare al placii pe care il produc acizii se afla in stransa legatura cu vechimea placii dentare. Vechimea placii este in stransa legatura cu grosimea, natura chimica si tipul de bacterii care o populeaza. Ex: placa dentara formata in urma ingerarii dulciurilor, care are numai cateva ore vechime, va produce numai o mica demineralizare (carie) decat o placa veche de cateva zile.

Localizarea placii dentare

Aceste bacterii se gasesc pretutindeni in cavitatea bucala: dinti, gingie, limba precum si in alte tesuturi. Viteza cu care se formeaza placa si locul in care se dezvolta poate sa difere atat de la un individ la altul, cat si de la un dinte la altul, din cadrul aceleasi cavitati bucale.

Consecintele placii

In cazul in care se formeaza placa bacteriana, trebuie sa fim constienti ca sanatatea dintilor nostri incepe sa fie compromisa, iar in cele ce urmeaza va vom demonstra acest lucru prin urmatoarele argumente: una dintre consecinte ar fi caria dentara, deoarece bacteriile din placa actioneaza asupra zaharurilor din alimente si formeaza acizi care ataca smaltul . Tartrul reprezinta acumulare de placa bacteriana care s-a mineralizat (intarit). El se poate forma numai atunci cand placa nu este indepartata de pe suprafata dintilor. Nu poate fi indepartat prin periaj sau folosirea atei dentare ci numai de catre medicul stomatolog cu instrumente speciale, moderne care sa nu traumatizeze gingia. Cauze sunt multiple dar o alta consecinta destul de importanta este respiratia urat mirositoare, aceasta se datoreaza unei igiene necorespunzatoare si a unui periaj incorect.

Parodontoza

În general, parodontopatiile se pot împărți în gingivite și parodontite. Gingivitele se caracterizează printr-o inflamație reversibilă a gingiei, în timp ce parodontitele presupun leziuni care conduc la distrugerea ireversibilă a țesuturilor de susținere a dinților: ginigia, osul și ligamentul parodontal.

Ce provoacă parodontita?

Parodontitele sunt în principal provocate de creșterea masei microbiene și de dezvoltarea unor specii bacteriene mai agresive în placa dentară și în tartrul supra- și subginigval. Contextul genetic și reacția imunitară individuală reprezintă factori de predispoziție.

Când apare parodontoza?

Parodontoza apare deseori în urma unor gingivite nediagnosticate și netratate. Frecvența și gravitatea parodontitelor

provoacă mai multe extracții dentare decât cariile la pacienții de peste 40 ani. Nici pacienții mai tineri nu sunt feriți

de aceste afecțiuni, parodontitele cele mai agresive aparând des la adultul tânăr și foarte rar la adolescenti.

Simptome parodontoza:

• retractii ale gingiei;
• hiperestezie dentinara;
• formarea de abcese parodontale;
• migari patologice ale dintilor, dintii apar spatiati;
• mobilitate dentara;
• mariri de volum ale gingiei;
• usturime, jena dureroasa accentuata de periaj si masticatie.

Tratament parodontoza:

• detartraj,  invatarea tehnicilor de periaj;
• tratament antimicrobian (antibiotice locale si generale);
• surfasaje;
• operatii cu lambou;
• extractia dintilor nerecuperabili si inlocuirea lor cu implanturi.
• reechilibrare ocluzala;
• examinari periodice.

Pericoronarita

Ce este pericoronarita?

Pericoronarita (periconorita) este o leziune a complicaţiilor septice care apare în zona posterioară a peultimului molar, la nivelul coroanei molarului de minte şi este, de cele mai multe ori, o urgenţă stomatologică.

Apare de cele mai multe ori la nivelul molarilor de minte de pe maxilarul inferior. Caracterizată de erupţia incompletă sau anormală a măselelor de minte, pericoronarita apare în special la pacienţi cu vârste cuprinse între 17 şi 24 de ani.

În funcţie de modul de manifestare a acestei afecţiuni, precum şi gravitatea cazului de pericoronarită, aceasta poate fi:

• periconorită acută (congestivă sau supurată) – dureri percepute în timpul masticaţiei, deglutiţia poate fi acompaniată de dureri, iar la presarea gingiei este eliminat un lichid apos amestecat cu sânge;
• periconorită cronică – sunt afectate şi ţesuturile moi din jurul ultimului molar (loja amigdaliană şi interiorul obrazului), iar durerea se poate întinde spre ureche.

Pericoronarita - simptome şi cauze

Principalele cauze ale pericoronaritei sunt:

• factorii bacterieni – înmulţirea unor bacterii (stafilococi, streptococi etc) în jurul gingiei sau coroanei măselelor de minte care au erupt incorect sau care au rămas în os;
• igiena orală realizată incorect;
• acumularea de tartru pe molarii care au erupt incomplet;
• acumularea de resturi de mâncare în jurul molarului de minte sau sub gingia parţial perforată de molar;
• traumatismele mecanice la nivelul gingiei molarului de minte apărute adesea în timpul masticaţiei.

Fiind vorba despre o infecţie, simptomele pericoronaritei sunt uşor de recunoscut. Dintre acestea, cele mai întâlnite sunt:

• dureri în zona molarului de minte;
• înroşirea gingiei;
• hipersalivaţie;
• gust neplăcut şi halenă (respiraţie urât mirositoare);
• dureri la deschiderea gurii (imposibilitatea de a deschide gura);
• disconfort în momentul înghiţirii;
• inflamarea mucoasei;
• acumularea unei secreţii purulente la nivelul mucoasei afectate;
• tumefierea gingiei.

În cazul în care pericoronarita nu este tratată la timp sau este tratată necorespunzător, pot apărea complicaţii precum edemul laringian, septicemie sau tromboflebita de sinus cavernos.

Tratament pentru pericoronarită

Tratamentul pericoronaritei poate varia, în funcţie de tipul de erupţie şi de tipul şi gradul de avansare a infecţiei. Acesta poate presupune:

• spălături (irigaţii) cu soluţii antiseptice, antiinflamatorii şi analgezice;
• drenajul colecţiei purulente de sub mucoasă, sub anestezie locală (în cazul pericoronaritei supurate);
• detartraj dentar – pentru evitarea recurenţei infecţiei;
• decapuşonare, reprezentată de extragerea mucoasei acoperitoare după tratarea inflamării gingiei (în cazul molarilor care ar erupe corect pe arcadă);
• extracţia molarului afectat (a molarului de minte), după tratarea infecţiei.

Parodontita apicală acută

Ce este parodontita apicală acută?

Parodontita apicală acută apare la nivelul parodonţiului apical sub forma unui proces inflamator ca o complicaţie a inflamaţiei pulpare. Această inflamaţie apare, practic, din cauza microbilor aflaţi în pulpa infectată care se pot înmulţi şi pot ajunge prin orificiul din vârful rădăcinii dintelui (apex) în ţesuturile înconjurătoare.

Simptomele parodontitei apicale sunt:

• stare generală alterată (febră, frisoare, oboseală etc);
• sensibilitate în zona unde urmează să apară abcesul şi în jurul acestuia;
• durere la percuţie în ax;
• durere acută la nivelul cavităţii bucale;
• tumefierea mucoasei şi a tegumentelor.

În funcţie de starea inflamaţiei, parodontita apicală poate fi:

• parodontită apicală acută;
• parodontită apicală cronică.

La rândul său, parodontita apicală acută poate fi:

• parodontită apicală hiperemică – adesea, simptomele trec nesesizate, durerea ameliorându-se când pacientul îşi încleştează maxilarele;
• parodontită apicală seroasă – caracterizată de dureri dentare iradiante bruşte sau progresive, ce pot fi stimulate de simpla mişcare a capului; poate fi însoţită de umflarea ganglionilor din zona corespunzătoare dintelui afectat;
• parodontită apicală purulentă.

Parodontita apicală acută - cauze

Parodontita apicală acută poate apărea dintr-o serie de cauze, atât mecanice, cât şi chimice, după cum urmează:

• factori microbieni (flora aerobă) – microorganisme care ajung la nivelul apexului prin canalul radicular, pungi parodontale etc; un exemplu este infectarea cu streptococi;
• factori traumatici – dintre aceştia, cel mai dese sunt cazurile de bruxism, precum şi cazuri complexe de leziuni directe ale cavităţii bucale (obturaţii de canal cu depăşirea apexului etc), lucrări protetice sau endodontice concepute greşit (aparate dentare neadaptate cavităţii bucale ale pacientului), anomalii dento-maxilare;
• factori chimici – anumite substanţe folosite în medicina dentară care ajung la nivelul parodonţiului apical: tricrezol, azotat de argint, arsenic (folosit foarte rar) etc.

De cele mai multe ori, parodontita apicală acută apare în urma unei serii de factori, începând cu igiena precară a cavităţii bucale şi continuând cu depunerea plăcii bacteriene, apariţia cariilor, eroziunea dentară, inflamarea pulpei şi, evident, apariţia parodontitei şi, ocazional, a abcesului parodontal.

Tratamentul pentru parodontita apicală

În cazul în care apar abcese pe gingie sau când pacientul simte dureri, oricât de mici, la nivelul cavităţii bucale, este recomandat consultul stomatologic imediat pentru întocmirea unui plan de tratament.

De fiecare dată va trebui eliminat factorul cauzal, ceea ce se traduce adesea prin tratamentul pulpitei sau gangrenei. Tratamentul este individual de la un pacient la altul, în funcţie de reactivitatea fiecărui individ.

Primul pas al tratamentului pentru parodontita apicală este eliminarea durerilor şi prevenirea complicaţiilor în ţesuturile învecinate. Acolo unde este cazul, se va realiza drenajul puroiului colectat, ceea ce se poate face fie prin interiorul canalului radicular, fie printr-o incizie mică la nivelul gingiei afectate.

Tratamentul parodontitei apicale poate fi:

• tratament endodontic (de conservare a dintelui, în limitele posibilului) – poate dura mai multe şedinţe;
• un proces de chiuretaj (eliminarea întregului ţesut afectat);
• rezecţie apicală – intervenţie chirurgicală de îndepărtare a apexului (vârful rădăcinii dintelui infectat), odată cu ţesutul infectat din jurul său;
• extracţia dintelui afectat – recomandată şi realizată în cazul în care dintele este distrus sau rădăcinile acestuia sunt instabile; procedeul de extracţie va fi urmat de chiuretarea ţesutului afectat.

În funcţie de caz, de simptomele pacientului şi de modul în care acesta reacţionează la diferite etape ale tratamentului, medicul stomatolog poate prescrie antibiotice şi antiinflamatoare. De asemenea, medicul stomatolog poate solicita realizarea de radiografii dentare.

Anodonţia

Anodontia este definita ca lipsa unuia sau a mai multor dinti datorita neformarii mugurelui dentar. Literatura de specialitate foloseste o variata terminologie pentru a defini lipsa ereditara a dintilor. Hipodontia se foloseste pentru lipsa a 1-6 dinti, oligodontie pentru lipsa a mai mult de 7 dinti. Termenul de anodontie totala se foloseste pentru a defini lipsa totala a dintilor.

Frecventa anodontiei

Anodontia este mai frecventa in dentitia permanenta decat in cea temporara. Daca in dentitia temporara lipsa unui dinte nu produce modificari importante, in dentitia definitiva lipsa ereditara a unui dinte produce modificari fizionomice si functionale importante. De obicei anodontia afecteaza ultimul dinte al unui grup, si anume molarul de minte, premolar 2, incisivul lateral, si poate fi unilaterala sau bilaterala.

Cauzele anodontie:

– Factori generali: boli infecto-contagioase ale mamei (rubeola, scarlatina), deficiente nutritionale ale mamei in timpul sarcinii, consum excesiv de alcool si tutun in timpul sarcinii, traumatisme intrauterine, traumatisme survenite la nastere, iradierea, medicamente

– Factori locali: osteomielita, necroza intinsa a maxilarelor, tumori

– EREDITATEA: anodontia a fost constatata la mai multi membri ai aceleeasi familii , de-a lungul mai multor generatii

– SINDROAME ASOCIATE: despicaturile maxilo-palatine, ectopia de canin, ectopia altor dinti, eruptie intarziata, hipoplazia smaltului, modificari de dimensiune a dintilor, dimensiune redusa a radacinii dintilor

CONDUITA TERAPEUTICA depinde de localizarea anodontiei, integritatea dintelui temporar, varsta pacientului si consta in:

• Inchiderea spatiului de edentatie
• Deschiderea spatiului si protezarea edentatiei
• Interdisciplinaritatea
• Mentinerea dintelui temporar pe arcada

Ce este stomatita?

Stomatita este o inflamaţie a cavităţii bucale, aceasta putându-se dezvolta la orice vârstă, inclusiv în copilărie. Stomatita la copii are de cele mai multe ori o cauză virală, fiind vorba despre stomatita herpetică (transmisibilă prin sărut sau prin schimbul de alimente sau de recipiente de băuturi) sau stomatita aftoasă (necontagioasă).

Stomatita herpetică este o stomatită de contact. Stomatita de contact este o reacţie alergică, asemănătoare urticariei de contact, cu efecte imediate.

Stomatita - cauze şi simptome

Între factorii ce cauzează inflamaţia cavităţii bucale, adică apariţia stomatitei, se numără:

• alergii;
• micoze;
• virusul herpes simplex;
• infecţii;
• afecţiuni ale organelor interne;
• imunitatea scăzută;
• cancerul bucal.

Pacienţii prezintă sensibilităţi diferite la anumiţi alergeni cum sunt diferite ingrediente ale pastelor de dinţi sau diferite alimente cum sunt scorţişoara sau propolisul, la care unele persoane sunt imune.

Este important de ştiut că inflamaţiile cavităţii bucale se manifestă diferit de la pacient la pacient, având un caracter individual. Inclusiv cauzele apariţiei afecţiunii pot varia, cu atât mai mult simptomele.

Cel mai des întâlnite simptome ale stomatitei sunt:

• durere la nivelul cavităţii bucale;
• zone de eritem;
• edeme ale mucoaselor;
• zone roşii;
• vezicule sau ulceraţii în cavitatea bucală;
• umflături ale gingiilor;
• salivaţie excesivă;
• dificultate la înghiţire;
• halenă (respiraţie urât mirositoare).